Costel Magureanu - un exemplu de modestie si fair-play

Un jucator pe care-l remarcai de la prima vedere in teren cel putin putin pentru nuanta blonda, neobisnuita a parului, apoi prin hotararea si devotamentul cu care apara culorile echipei pentru care a jucat, oricare ar fi fost. Un joc elegant, simplu si eficient cu deposedari curate, dar si cu un apetit deosebit pentru gol, mai ales prin prisma faptului ca era fundas de meserie. Nu a luat niciun cartonas rosu in toata cariera sa de fotbalist, dar a fost suspendat din cauza lor (!), asa cum vom vedea din ce ne va povesti mai jos. Discutiile care le-am avut cu Costel mi-au relevat un om calm si linistit, modest, aproape timit, in ciuda celor aproape 49 de ani impliniti in toamna anului trecut.  

CTin: Ne spui cateva ceva despre tine?

Costel Magureanu: Lucrez si locuiesc intr-un orasel la 14 km de Reykjavik, Hafnarfjordur e numele orasului (Islanda). Am doi baieti care sunt familia mea si cu care ma mandresc. Cel mare e in Romania, in Iasi a terminat facultatea si acum lucreaza, iar cel mic e cu mine, aici in Islanda, unde am ajuns purtat de destin cu ajutorul lui Dumnezeu si al catorva prieteni. De fapt, am decis sa ma stabilesc aici pentru ca imi place. Merg la meciuri cu mare placere ori de cate ori am ocazia. Urmaresc pe internet multe meciuri de fotbal si nu numai, merg la sala si mai alerg prin parcuri. Cam astea le-as numi eu hobby-urile mele.

CTin: Cand ai inceput fotbalul, cine te-a descoperit si cum ai ajuns sa joci la Vaslui (Inter,Viitorul, Mecanica). Din cate stiu activitatea ta se intinde pe foarte multi ani (1978-1993).

Costel Magureanu: Fotbalul l-am inceput in curtea scolii si pe islazul  din Tarzii, satul meu natal. Am jucat la juniorii echipei din sat, iar cand am plecat la liceu in Vaslui, domnul invatator Gica Mogaldea, jucator si el al echipei din Tarzii, m-a prezentat antrenorului echipei de juniori a Viitorului Vaslui, Mircea Bruchental. Asta se intampla in iarna lui 1978. Tot in acelasi an, am fost promovat in lotul echipei mari, avandu-l antrenor la acea vreme pe Vladimir Grosaru, secondat de C.Costachescu. Am stat putin la echipa de juniori, dar si mai putin la echipa mare, deoarece conducatorii de atunci ai clubului au decis sa ma trimita la Luceafarul Bucuresti, unde erau mai multe loturi nationale de juniori. Vreau sa precizez ca am ajuns acolo mai mult datorita regulamentului care spunea ca cine are junior la Luceafarul poate juca fara junior in teren. Si uite asa am ajuns coleg, printre altii, cu Rednic, Balint, Sertov si alti jucatori de valoare. I-am avut antrenori pe Robert  Cosmoc si Costica Toma. Decizia de a ma trimite la lot a fost luata in avantajul echipei si nicidecum al meu, am pierdut mult stand acolo, inclusiv un an de scoala. S-a intamplat in anii '79-'80.

Am revenit in Vaslui decis sa imi schimb viata, nu am mai stat la echipa mare, m-am dus direct la juniori, unde am avut norocul sa il intalnesc pe inimosul si priceputul domn profesor, Puiu Pintilie. Cu el alaturi mi-am revenit pe toate planurile. Am jucat un tur la juniori, dupa care am fost promovat din nou la echipa mare. Multe nume noi erau pe atunci in lotul echipei care intre timp isi schimbase si denumirea. Se numea Viitorul Mecanica Vaslui, asta insemnand ca sponsorul principal al echipei era intreprinderea Mecanica. Venisera Mihai Danila, Doru Ionescu, Cananau, regretatul Costel Alexandru, Iacob, Kovaci, Dingan, Georgescu (plecat si el prea devreme dintre noi) si altii. Am prins atunci un retur foarte bun fiind in multe meciuri titular. Un fapt important pentru mine a fost venirea prof. Ioan Sdrobis ca antrenor, el avand curajul sa promoveze si jucatori tineri, lucru de care am profitat si eu. De aceea eu il consider cel mai bun antrenor pe care l-am avut, asa dur cum era el, dar drept si corect.

Ghinionul meu a fost ca in iarna lui '83 a trebuit sa merg la armata. Comandantul unitatii era domnul Carcu, care era certat cu domnul Grigorescu, presedintele clubului pe atunci. Mi-a spus personal ca atata timp cat Grigorescu va fi la club eu (sau de fapt noi, pentru ca mai era si Fl. Bejenaru in aceeasi situatie), nu vom avea acceptul dansului sa mergem la echipa sa ne antrenam.
Norocul nostru a fost ca atunci, in '83, vara, Interul a promovat in C. Echipa era patronata de un atelier de reparatii pentru utilaje din agricultura (de aici si numele cred) din Moara Grecilor, dar era sprijinita si de domnul maior Teodosiu, el ajutandu-ne si pe noi sa iesim la antrenamentele echipei. Echipa era una destul de buna si am putut evita retrogadarea destul de usor. Antrenor era simpaticul Nicu Oancea (decedat si el intre timp), iar presedinte era Nicu Calmuschi, cel care impreuna cu Ioan Anton (Lenoi) si Neculai Genovel aveau sa fie langa echipa Inter pana aproape de desfiintare.
Din lot mai faceau parte pe atunci Gavriluta, Cozminca, Rusu, Amaranducai si altii. Dupa primul an de C echipa a fost preluata de Directia de Agricultura a judetului a carui secretar de partid era pe atunci domnul Strugaru, el schimband si obiectivul echipei (si lotul aproape). Am  stat pana in iarna lui '85 la Inter dupa care am plecat inapoi la prima iubire, Mecanica Vaslui (echipa isi mai schimbase numele o data intre timp). Antrenor era Ion Cotrut, secondat de C.Costachescu. Erau multe nume noi atunci in echipa: Iliuta Cioclu, Sandu Anghel, Gigel Stoica, Mihut si altii. Au urmat ani in care puteam promova, dar cand au vrut conducatorii nu am putut noi si invers. Intre timp Interul devenise prima echipa a orasului. La Mecanica a fost fotbal pana la Revolutie, dupa aceea s-a terminat totul.

Am luat doua suspendari in cariera mea pentru cartonase rosii, dar...pe care nu le am luat eu !!!

Prima a fost la un meci din Cupa Romaniei cu o echipa din Bacau cand Carmen Stan a luat rosu, dar oficialii nostri au aranjat cu arbitrul sa mi-l treaca mie pentru ca urma un meci greu, iar Stan era pe atunci un jucator esential pentru echipa.

Al doilea rosu, l-am luat dupa un meci cu Partizanul Bacau (1990). La acel meci arbitrul a avut o maniera ciudata de arbitraj. Am condus cu 2-0 si a avut grija sa duca jocul la 2-2 cu un penalty gratuit pentru bacaoani. Au fost ceva imbranceli, eu eram capitanul echipei si am vrut sa il protejez pe arbitru de atacul unora dintre ai nostri, dar el a scris dupa meci ca a fost injurat, batut si imbrancit de noi. Eu unul nu l-am atins. Cinci jucatori am luat cate un an de suspendare, fiind atunci jucatorii echipei Marvas Vaslui, formata pe scheletul fostei Mecanica Vaslui.

Am crezut ca acela va fi sfarsitul carierei mele de fotbalist, dar am avut norocul ca dupa cateva luni la echipa, care intre timp isi schimbase inca o data numele (Sportul Municipal), sa vina antrenor prof. Marin de la Barlad, el insistand pentru readucerea mea in echipa. 

In ianuarie 1993 am hotarat sa pun punct carierei de fotbalist. Eram ai nimanui, multi fara servici, someri si fara nici o sursa de venit. Am decis ca asa e mai bine pentru familia mea. Cam  asta a fost despre cariera mea de fotbalist. Desigur ca am si regrete, dar nu imi pare rau de nimic, am iubit enorm fotbalul si daca as putea sa o iau de la capat as face tot acelasi lucru.

CTin: Care e povestea cu Inter? De la ce crezi ca a inceput rivalitatea dintre cele doua echipe ?

Costel Magureanu: In sport, dar in special in fotbal, tot timpul au fost si vor mai fi rivalitati, toti vrem sa aratam ca suntem mai buni si asta va iesi mai mult in evidenta intre echipe din acelasi oras sau judet. De aceea cele mai multe scantei ieseau cand jucam la Husi, Barlad sau Negresti. Rivalitatea e un lucru benefic pentru fotbal atunci cand e in limitele sportivitatii. Noi eram rivali pe teren, dar in afara eram buni prieten cu multi dintre adversari.

CTin: Despre fostii coechipieri? Mai tii legatura cu ei? Ce jucatori de  la Vaslui te-au impresionat?

Costel Magureanu: Viata ne-a purtat pe cai diferite si am pierdut legatura cu multi dintre fostii colegi. Fiind si departe de tara e mai greu de tinut legatura, noroc cu internetul.Tin legatura cu Iliuta Cioclu, Sorin Manea, Ion Tibulca, mai nou, Mihut si Iulica Tipau. Am contactele si lui Dan Stirbu si Mihai Rusu. Sunt putini, stiu, dar as vrea sa cred ca am ramas prieten cu toti cei cu  care am jucat in echipa. Impresionat am ramas de Ioan Nicu, Dan Cananau, Ioan Anton, Neculai Geneovel, Sica Tocariuc, Iulica Tipau.

CTin: Se putea trai din fotbalul de divizia C?. Erati multumiti de modul cum erati tratati din punct de vedere financiar ?

Costel Magureanu: Nu cred ca s-a imbogatit cineva jucand in C sau B, dar in general era binisor. Ca se putea mai mult asta era altceva.

CTin: Existau presiuni „de sus” s-o lasati „mai moale” in anumite partide?

Costel Magureanu: Da, au fost acest gen de presiuni, dar nu asa de multe si nici asa de dese. Imi aduc aminte ca trebuia sa o lasam mai moale la un meci cu o echipa de prin Ramnicu Sarat pentru ca acestia sa le dea puncte celor de la Inter care trageau la promovare. Dar era o echipa prea slaba si ne era rusine de oamenii din tribuna. A doua zi eram cu totii in vizita la sectia de turnatorie de la Mecanica pentru a vedea unde vom lucra daca se va mai intampla sa nu ascultam de conducerea clubului. Nici prima de joc nu am primit-o. Dar directorul Popescu si presedintele Grigorescu, niste oameni de treaba de altfel, cred ca aveau si ei presiuni de de mai sus.

CTin: Cum vedeti ascensiunea fotbalului vasluian de astazi? Ce jucatori va plac?

Costel Magureanu: Din punctul meu de vedere e de a dreptul uimitor ce face domnul Porumboiu pentru fotbalul din Vaslui si de aceea merita respectul nostru al tuturor. A facut o echipa puternica,  respectata si iubita de suporteri. Imi plac mult Sinmartean, Cerniauskas, Temwanjera, Wesley, Costin si Milisavljevic.

CTin: Ce credeti ca lipseste echipei nationale a Romaniei pentru a atinge performantele din 1994?

Costel Magureanu: Echipa nationala mi-a placut in ultimile doua jocuri, sper ca sunt pe drumul cel bun, dar cred ca le lipseste mentalitatea de invingator, modestia si ambitia de a reusi. Este un handicap si lipsa juniorilor de valoare la nivel de echipe nationale si mai cred ca ar trebui schimbata intreaga conducere a federatiei pentru ca trebuie un suflu nou in fotbalul romanesc.

CTin: In caz ca ideea organizarii unui meci va fi sustinuta (posibil in toamna 2012), ati fi dispus sa participati la un meci la Vaslui si sa va intalniti cu fostii coechipieri?

Costel Magureanu: Da,voi veni cu placere la un astfel de meci cu conditia sa fiu in tara. Un septembrie chiar vin de regula acasa.

As vrea sa inchei urandu-le celor care ma cunosc, celor pe care ii cunosc si in general tuturor romanilor oriunde s-ar afla multa sanatate, pace si liniste sufleteasca, mult noroc si LA MULTI ANI !!!!

Multumim Costel Magureanu pentru amabilitatea cu care ai raspuns la intrebari si iti doresc in numele cititorilor multa sanatate si ganduri bune alaturi de intreaga familie si cei dragi !