Mai intai as sublinia succesul echipei din Barlad. Pe terenul din Parc, gazdele de la FEPA '74 i-au avut drept oaspeti pe cei de la Poiana Campina, o echipa care parea deja condamnata la retrogradare. Echipa barladeana tocmai suferise o remaniere de lot dupa cateva excluderi din lot, cele mai importante fiind ale lui Basalic si Savin. Probabil, simtindu-se amenintati de conducere, jucatorii au dat totul pe teren castigand cu 3-1, dupa ce la pauza aveau un 2-0 linistitor. Numai ca si conducerea tehnica a echipei a facut o gafa de neiertat, introducand in teren, cel mai probabil din nestiinta, un jucator cu 2 cartonase galbene. Contestatia depusa de oaspeti a fost rezolvata favorabil pentru acestia. Astfel, cateva zile mai tarziu, meciul avea sa fie omologat la "masa verde" cu 3-0 in favoarea oaspetilor! Rezultat care va cantari enorm in cele din urma spre finalul campionatului.
Gloria Galati are o sincopa pe terenul celor de la Partizanul Bacau. Ciudat insa e faptul ca atunci cand pierdea Gloria, pierdea si Viitorul, iar aceasta etapa a venit ca sa confirme aceasta regula. Viitorul a pierdut cu 2-1 la Mecon Onesti si inca o data se demonstreaza ca echipele din jud. Bacau arbitrau de fapt lupta la promovare dintre Viitorul si Gloria.
Interesanta si evolutia meciului programat pe "Municipal". Oaspetii, CSM Borzesti, inscriu in poarta Mecanicii dupa doar 4 minute de joc. Antrenorul Dan Petraru face 2 schimbari inspirate la pauza, renuntand la varfurile Bandac si Daniciuc si introducandu-i pe Rau si Magureanu. Iulica Tipau inscrie doua goluri, pentru ca pe final de meci Sorin Manea sa puna "cireasa pe tort" si meciul se termina in favoarea gazdelor, scor final 3-1.
Steaua Mecanica Husi are si ea viata grea pe teren propriu in fata unei echipe muribunde, dar care dadea batai de cap tuturor, Victoria Tecuci. Pe un teren unde oaspetii "ciupeau" rareori puncte, jucatorii din Tecuci au "indrazneala" de a conduce cu 2-0 dupa 30 de minute de joc, la pauza scorul fiind 2-1. Dar la Husi, aproape ca nimeni nu face legea, astfel incat dupa pauza, gazdele marcheaza de doua ori, Nicu Marian aducand victoria gazdelor, dupa un gol marcat cu doar 6 minute inainte de fluierul final. Scor final, 3-2.
Unirea Negresti se zbate in coada clasamentului si e la doar 2 puncte de locurile retrogradabile. Pe teren propriu reuseste "performanta" de a pierde inca un punct pretios, de data aceasta in fata celor de la Petrolul Moinesti, scor final fiind 1-1. Se impunea un "balon de oxigen" de undeva din deplasare, iar acest balon avea sa vina dintr-un loc de unde nimeni nu se va astepta...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Ti-ai mai adus aminte si alte detalii? Scrie-le aici!