Stele din '88

Permiteti-mi sa ma abat putin de la fotbalul vasluian si sa fac un tur pe la Bacau, pentru ca in calitate de spectator am avut in 1988  ocazia de a vedea "live" cea mai mare echipa romaneasca a momentului de atunci: Steaua Bucuresti. Era 14 septembrie, iar cineva de la Vaslui a avut ideea de a organiza ad-hoc o excursie la Bacau pentru vizionarea meciului de fotbal SC Bacau - Steaua Bucuresti. Ideea s-a concretizat foarte repede si pe la pranz eram deja in autocar cu destinatia Bacau. Stadionul "23 August" din Bacau il mai vazusem, cu ocazia unei deplasari in calitate de suporter al Interului la un meci cu "Letea". Atunci am ramas dupa amiaza la un meci anost SC Bacau - Petrolul Ploiesti 1-1.

Cu vreo ora inainte de meci, stadionul era aproape plin, lucru greu de inteles pentru noi, cei aflati "in tranzit" prin oras. Mult mai tarziu aveam sa inteleg ce inseamna interesul pentru o echipa mare. De exemplu, de curand, la un meci CSMS Iasi - Steaua m-am dus pe stadion cu doua ore inainte de fluierul de inceput!

Jucatori mari, ii stiam pe toti, ii vedeam deseori la televizor: Hagi, Lacatus, Piturca, Belodedici, Lung, Dan Petrescu, Rotariu, Ilie Dumitrescu, Iovan, Bumbescu. Unii dintre ei consacrati, altii la inceput de drum. Dan Petrescu se apropia de 21 de ani, iar Ilie Dumitrescu avea doar 19 ani si era atat de slab de cadea tricoul de pe el. Rotariu avea o viteza fantastica pe axul central, iar Hagi i-a innebunit pe fundasii bacaoani cu fentele sale. Si cu toate acestea stelistii aveau sa aiba un meci foarte greu la Bacau!

Stelistii inscriu primii prin Ilie Dumitrescu, un gol ciudat inscris cu nasul, dar Burleanu aduce egalitatea pe tabela de marcaj dupa o lovitura libera de pe la 25 de m, pe care Lung n-a reusit s-o pareze. Ilie Dumitrescu inscrie din nou, dar se mai marcheaza si in poarta Stelei astfel incat la pauza era 2-2.

Repriza a doua a fost o goana continua a Stelei dupa golul victoriei. Cei din Bacau au inchis bine jocul, n-au mai avut ocazii. Desi faima Stelei era imensa, iar echipa mult mai valororasa, acestia au incercat sa-si apropie victoria prin orice mijloace, inclusiv prin simulari in careul de 16 m pentru a obtine un penalty, unul din "artistii" unei astfel de scene fiind Dan Petrescu, asa cum mi-l amintesc, rosu mereu in obraji si cu parul tuns scurt in vant. In cele din urma, Lacatus a inscris in ultimile minute de joc si a adus victoria Stelei cu 3-2.

Tribunele au luat foc, cei peste 20000 de spectatori au creat o atmosfera de nedescris. Si nu era o galerie organizata, ci un intreg cor de ...fluieraturi si huiduieli pe tot parcursul meciului, atmosfera cu care nu ma mai intalnisem. 

Steaua insa si-a vazut de treaba, a luat campionatul in acel sezon si avea sa joace o noua finala a Cupei Campionilor, pierduta de aceasta data cu 4-0 in fata celor de la AC Milan.