joi, 31 mai 2012

Suntem "pe plus"

Dupa 26 de etape, echipa Inter avea un palmares extrem de modest in deplasare reusind doar doua rezultate de egalitate. A venit insa etapa a XXVII-a cand Interul s-a deplasat la Braila (de fapt, Berca) pentru meciul programat cu echipa locala, Petrolul. Un meci la discretia totala a oaspetilor care au reusit sa inscrie de 3 ori.
Primul a facut-o Stoica in min.11 cu o lovitura de cap, dar gazdele reusesc sa egaleze, astfel incat prima repriza se termina la egalitate 1-1. In partea a doua, Ioan Tibulca inscrie un gol frumos printr-un vole de la 18m, atacurile vasluienilor continuand si finalizandu-se cu 2 bare (Cioncu si Pachiteanu). Cu 10 minute inainte de final, Pachiteanu consfinteste victoria vasluienilor, astfel incat meciul se termina : Petrolul Braila - Inter Vaslui 1-3 si Inter ajungea la +1 in clasamentul adevarului si pe locul 9 in clasament, cea mai inalta pozitie pe care s-a aflat de-a lungul acelui campionat.

FEPA 74' Birlad era in cadere libera si un pas gresit ii trimitea in divizia C fara doar si poate. In aceasta etapa au primit pe teren prorpiu pe Prahova Ploiesti, o echipa extrem de incomoda (care a invins la Vaslui in etapa II-a, remember?). Prima repriza este de cosmar pentru birladeni care se vad condusi cu 1-0. Ba mai mult, in min. 44 Dumitru rateaza un penalty! Cravasati serios la pauza de reputatul antrenor Dumitru Dumitriu, jucatorii birladeni intra mai hotarati in teren si Emil Spirea aduce egalarea in min.52 si bucuria in tribune. Acelasi capricios jucator, si il numesc pe Dumitru, reuseste 2 minute mai tarziu sa inscrie golul victoriei, meciul terminandu-se cu echipa birladeana in atac, care mai rateaza cateva ocazii pe final de meci. FEPA '74 Birlad - Prahova Ploiesti 2-1.

In divizia C, Mecanica Vaslui vine cu un 1-4 de la Textila Buhusi intr-un meci in care la scorul de 1-0 pentru gazde, Viorel Bandac rateaza un penalty, concentrarea jucatorilor nostri avand ulterior de suferit. Ramanem cu imaginea unui gol spectaculos inscris de Mihut direct din corner. 
Steaua Mecanica Husi reuseste sa invinga greu cu 2-0 pe CSM Borzesti, iar Unirea Negresti castiga in extremis cu 2-1 pe teren propriu in fata celor de la Minerul Comanesti, dupa ce la pauza erau condusi cu 1-0. 

   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Ti-ai mai adus aminte si alte detalii? Scrie-le aici!