duminică, 21 aprilie 2013

In loc de epilog

Putine momente mai erau pentru mine ca locuitor al Vasluiului. Luasem bac-ul, intrasem la facultate la Iasi si urma sa plec in armata la Sibiu. Astfel incat n-am mai apucat sa vad multe meciuri.
Viitorul juca din nou in divizia B !
Prima etapa programeaza un meci...hei, ce surpriza! tocmai echipa care ne-a retrogradat in urma cu doua sezoane: Prahova Ploiesti. Din noua echipa a Viitorului faceau parte cativa jucatori autohtoni: Mihai Lungu, reprofilat pe post de fundas dreapta, Ivanica de la Mecanica,  ( what a player! cum ar exclama comentatorii englezi!) - desi nu prea l-am remarcat printre articolele mele, Huiban si cativa jucatori noi: varful de atac, Sandu Grisa (un jucator boem, cu plete, cum nu mai vazusem de la Ioan Nicu pana atunci), mijlocasii Baciut si Moise. Nu-mi amintesc, din pacate, de altii...
Vasluienii au in debut fantastic si ii executa pe prahoveni cu 5-0! Doua Grisa, doua Ivanica.  
Doua etape mai tarziu cine credeti ca poposeste pe "Municipal"? Cealalta echipa care ne-a facut necazuri cu doi ani in urma: CS Botosani! Doamne, ce bine s-au aranjat lucrurile ! Victorie cu 3-0, cu acelasi Sandu Grisa printre remarcati. Apriga si dulce razbunare! Suporterii indrazneau sa viseze la mai mult, dar din pacate pentru noi, cei de atunci, performanta la Vaslui a venit multi ani mai tarziu...

Apoi, pentru mine, povestea s-a terminat. Cand m-am intors din armata, lucrurile se schimbasera. Dupa evenimentele din decembrie '89 echipa a pierdut din sustinerea financiara, au plecat si jucatorii, asa incat Viitorul a retrogradat de pe ultimul loc cu o linie de clasament modesta, departe de celelalte echipe.

18.Viitorul Vaslui 34 8 5 21 42-69 21p.

N-as vrea sa scriu "SFARSIT".
Istoria a continuat cativa ani dupa '89, continua si acum, dar nu mai am nici materiale, nici amintiri pentru ca destinul m-a dus pe alte meleaguri. Pasiunea din copilarie nu a mai fost aceeasi pentru ca aveam alte prioritati. Cele cateva dosare pe le-am regasit acum cativa ani, prafuite, intr-un fund de cutie de carton, mi-au provocat emotii, mi-au rascolit amintiri si am rememorat de bucuriile si suferintele traite pe "Municipal". As vrea sa le mai traiesc, insa fotbalul de astazi se deruleaza in alte coordonate, mult mai orientate spre profit sau financiar si mai putin pe sportul in sine. Pana si infrangerile erau frumoase atunci, iar un regretat mare jucator avea o vorba: "noi pierdeam frumos, cei de azi castiga urat" (Rafinschi - Ripensia Timisoara via Ioan Chirila). Pentru ca, nu-i asa, odata ce te prinde microbul, nu mai scapi niciodata de el. Iar eu refuz cu incapatanare sa ma tratez de aceasta boala pe care multi n-o inteleg. Azi imi lipsesc emotiile zilelor de duminica, cand dupa stirile de la 10 seara, asteptam incordati sub patura, departe de urechile parintilor, la un radio de buzunar, rezultatele MECIURILOR DE FOTBAL!

Blogul ramane deschis. Toti cei care vor dori sa continuam intr-un fel sau altul ma pot contacta pe e-mail.

Multumesc celor care m-au sustinut si imi pare rau ca nu am reusit mai mult din ce imi propusesem!





duminică, 14 aprilie 2013

Obiectiv atins

Ma apropii de finalul povestilor mele traite pe "Municipal" si nu numai.
Deznodamantul este fericit pentru unii, dar mai putin placut pentru altii.
FEPA '74 Barlad plateste un tribut greu greselilor din retur. Dupa ce finalul turul ii gasea pe un linistitor loc 8, in partea a doua a campionatului jucatorii barladeni au avut evolutii oscilante care i-au dus in cele din urma la o neverosimila ...retrogradare. Un nou meci pierdut pe teren propriu, un 0-1 cu Siretul Pascani, ingropa practic sperantele echipei din Barlad de a se reabilita. Era doar etapa a 29-a, dar FEPA '74 a mai reusit doar 2 puncte in urmatoarele 5 etape, astfel incat barladenii nu s-au putut salva si au incheiat campionatul pe locul 16:

16. FEPA 74' Barlad 34 12 3 19 33-57 27p . 

Vor reveni in divizia B dupa 2 ani, dar doar pentru un sezon.

Viitorul Vaslui isi indeplineste obiectivul: promoveaza in divizia B! Desi cu 4 etape inainte de final mai serveste o portie de emotii suporterilor vasluieni, pierzand cu 4-2 la Borzesti, se mentine in fruntea clasamentului si nu mai poate pierde fotoliul de lider, deoarece urmaritoarea sa, Gloria Galati, pare sa fi abandonat lupta pentru promovare.
Mecanica Vaslui face spectacol acasa in compania formatiei Textila Buhusi. Oaspetii deschid scorul, dar vasluienii nu pot accepta scorul de pe tabela si pun stapanire pe joc. Rusu intra in locul lui Murgeanu ("Ardiles") si jocul se schimba radical. Ilie Cioclu egaleaza, iar Iulica Tipau duce echipa in avantaj, astfel ca la pauza scorul este 2-1 pentru vasluieni. Acelasi Ilie Cioclu devine eroul meciului realizand "dubla", iar Viorel Bandac aseaza cireasa pe tort consfintind scorul final : Mecanica - Textila Buhusi 4-1

Supriza si nu prea la Husi. Husenii priveau fara emotii finalul de campionat, aflandu-se undeva la mijlocul clasamentului. Oaspetii din acea etapa au fost insa jucatorii echipei Unirea Negresti, care se zbatea in coada clasamentului. Si cum era s-o lase sa se scufunde?
Astfel ca, in urma unui joc "prietenesc", negrestenii inving cu 3-2 la Husi evitand retrogradarea la golaveraj (diferenta de doar un gol fata de Victoria Tecuci).
In cele din urma toate echipele vasluiene din divizia C par sa-si fi indeplinit obiectivele, terminand acea editie de campionat (1988-1989) cu urmatoarele rezultate:

1. Viitorul Vaslui 30 21 3 6 88-35 45p
2. Gloria Galati   30  20 1 9 82-25 41p
3. Steaua Mec. Husi 30 15 3 12 59-41 33p
..........................................................
8.Mecanica Vaslui 30 12 4 14 41-43 28p
..........................................................
14.Unirea Negresti 30 11 3 16 52-65 25p (-13)
15.Victoria Tecuci  30 11 3 16 53-67 25p (-14)

Cu tristete va anunt ca duminica viitoare voi publica ultimul episod din "Istoria Fotbalului Vasluian ('86-'89)".

duminică, 7 aprilie 2013

Continuam, dar cu emotii

Doua etape s-au derulat in acea saptamana de mai 1989, un joc intermediar disputat in joia de peste saptamana fiind o practica frecventa in ceea ce priveste programarile jocurilor de fotbal (si nu numai) de la toate nivelurile.  
FEPA '74 Barlad lupta din rasputeri sa evite retrogradarea. Joi a jucat pe teren propriu cu Aripile Bacau, o echipa de asemeni aflata in suferinta, pe care a invins-o fara probleme cu 3-0. Jocul de duminica s-a disputat pe terenul penultimei clasate, ASA Campulung Moldovenesc, insa barladenii pierd la scor de neprezentare, 0-3 si o noua dezamagire isi facea loc in randul suporterilor care nu prea simtisera gustul succeselor din deplasare.
Viitorul Vaslui se tine de glume nesarate! Pierde cu un scor sec 0-3, meciul din etapa intermediara disputat la Moinesti. 
Noroc ca si Gloria Galati, urmaritoarea principala, pierde cu 1-3 la Victoria Tecuci, o echipa din subsolul clasamentului. Viitorul primeste pe teren propriu la sfarsit de saptamana tocmai pe performera etapei anterioare, Victoria Tecuci. Insa tecucenii se prezinta modest si nu reusesc mare lucru. Andronic, Sica Tocariuc de doua ori si Vali Ciochina inscriu de 4 ori in poarta oaspetilor care au marcat si ei o data in prima repriza. Viitorul Vaslui - Victoria Tecuci 4-1.
Mecanica Vaslui joaca in compania celorlalte echipe vasluiene din serie. Joi joaca acasa cu Steaua Mecanica Husi. Scorul ajunge la 3-0, dar pe final de meci State marcheaza de doua ori si scorul final va fi 3-2. 
In meciul de duminica se deplaseaza la Negresti, dar nu forteaza pentru ca ar fi insemnat sa-i scufunde pe colegii de judet. Joaca relaxat si negrestenii castiga lejer cu 3-1


In celalalt meci al saptamanii, husenii joaca la Galati cu Mecanosport. Meci ciudat, oaspetii deschid scorul, apoi se vad condusi cu 2-1. Mai mult , husenii inscriu de doua ori in repriza a doua, dar ambele goluri le sunt anulate!
Negrestenii nu fac nimic "afara", pierd fara drept de apel la Santierul Naval Galati cu 3-0 si sperau intr-o minune pentru finalul de campionat. Minune care se va petrece in etapa viitoare si care va aduce liniste in tabara echipei din Negresti....